Puterea moaștelor Sfântului Ioan Iacob e atât de mare, încât Dumnezeu nu rabdă să fie necinstit acest mare sfânt al Său. Aflați în rândurile de mai jos o mărturie înfricoșătoare despre împotrivirea celor ce nu au socotit că Ioan Iacob Hozevitul este un sfânt.

Cum au murit năprasnic cei ce nu îl cinstesc pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Alături de Sfinții închisorilor, viața și personalitatea Sf. Ioan Iacob Românul reprezintă cea mai puternică mărturie ortodoxă contemporană.

„Românul sfânt în Ţara Sfântă”, este cea mai vie icoană a monahismului românesc din secolul de curând apus. O dovedesc minunile săvârșite la racla Sfântului, atât cele tămăduitoare de boli, cât și cele de îndreptare a stareților greci de la Hozeva, unii dintre ei căzuți în ispita ignoranței și a necredinței față de sfințenia cuviosului român.

Se știe că după ce moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi episcopi au făcut sinod să-l îngroape la loc pe Sfântul Ioan Iacob zicând că nu este sfânt. Alții au propus să-l mute în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare pe sub scara ce urcă spre clopotniță și mănăstire.

Dar aici erau depozitate roabe, lopeți, saci cu ciment și tot felul de scule. Pentru că pe atunci se lucra la drumul ce coboară spre mănăstire, așa încât gropnița era plină cu tot felul de materiale. Astfel, Sfântul Ioan Iacob a rămas în biserică deoarece grecii nu găseau un loc potrivit unde să-l pună.

După un timp însă, Patriarhul și cei doi episcopi, văzând că se intensifică pelerinajul la moaștele sfântului și că multă lume vorbește despre Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, s-au întrunit din nou într-un consiliu.

Și din nou au hotărât să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob. Lucru care nu s-a mai întâmplat pentru că Patriarhul a făcut infarct și a murit. Un alt episcop a făcut blocaj renal. Iar pe parcursul unui an au murit toți cei trei care au vrut să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.

(Extras din cartea Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Opere complete, Ed. Doxologia, 2013) sursa atitudini.com.

Sfântul Ioan Iacob s-a născut în data de 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, județul Botoșani, primind la botez numele de Ilie. Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria, iar mai apoi de unchiul său Alecu Iacob, care l-a ajutat să continue gimnaziul şi liceul.

În anul 1933, a intrat în obştea Mănăstirii Neamț, condusă atunci de viitorul Patriarh al României, Nicodim Munteanu, unde peste trei ani este călugărit cu numele de Ioan.

Pleacă în Ţara Sfântă unde trăieşte mai întâi ca pustnic, iar după doi ani intră în Mănăstirea Sfântul Sava. În anul 1947 a fost hirotonit preot şi instalat ca egumen al Schitului Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe Valea Iordanului, unde a rămas până în anul 1952.

Ultimii opt ani din viață i-a petrecut într-o peșteră greu accesibilă, numită Peștera Sfânta Ana, aflată în apropierea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.

A murit la data de 5 august 1960, având vârsta de 47 de ani. Douăzeci de ani mai târziu, i-a fost deschis mormântul și i s-a găsit trupul nestricăcios și plin de mireasmă.

Moaștele sale au fost așezate spre cinstire în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în data de 20 iunie 1992, iar Patriarhia Ierusalimului a proclamat sfințenia lui în 31 ianuarie 2016.

Citește și cum rugăciunea Sfântului Ioan Iacob a făcut ca muntele să se cutremure și nu a lăsat pe cei fărădelege să întineze și să tulbure liniștea Sfinților Săi.

Când Sfântul Ioan Iacob era în viață veneau mulți beduini bolnavi, ori pelerini ce se îmbolnăveau în drum spre mănăstire și numai cât punea mâinile pe ei se ușurau de dureri și în scurt timp se vindecau. Despre acestea povesteau beduinii musulmani care l-au cunoscut și îl numeau doctorul mănăstirii.

Pe când Sfântul Ioan Iacob era la peșteră, într-o noapte pe la miezul nopții, au venit niște evrei cu lanternele aprinse care căutau prin peșterile unde odinioară au trăit sute de pustnici. Aceștia răscoleau și săpau căutând obiecte vechi de patrimoniu.

Nu departe de chilia Sfântului Ioan Iacob era o peșteră în care erau așezate zeci de cranii și sute de oseminte ale Sfinților Părinți ce s-au săvârșit în peșteri. Când jefuitorii se apropiau de această peșteră, Sfântul Ioan Iacob le-a văzut lanternele și i-a auzit plănuind ceea ce intenționau ei să facă.

Atunci, Sfântul Ioan Iacob cu mâinile ridicate la Cer a strigat: Oare vei lăsa, Doamne, pe cei fără de lege să tulbure liniștea aleșilor tăi?, și mare minune s-a întâmplat căci pe loc s-a prăbușit muntele astupând gaura de intrare a peșterii, iar jefuitorii au fugit îngroziți, căzând în fundul prăpastiei, de unde, răniți fiind, cu greu au ieșit și de atunci nimeni nu a mai putut deranja liniștea acelor sfinți. Aici s-a împlinit cuvântul Domnului că: Dacă veți avea credință numai cât un bob de muștar veți muta și munții.

Iată cum la rugăciunea Sfântului Ioan Iacob, muntele s-a cutremurat și nu a lăsat pe cei fărădelege să întineze și să tulbure liniștea Sfinților Săi.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul - Opere complete, Editura Doxologia, 2013)