''Preotul e un potir al durerilor. 90% dintre cei care vin la noi au dureri cumplite, boli incurabile, copii nevinovați suferind îngrozitor, cumpene, necazuri.
Toți vin cu speranța că Dumnezeu, la rugămintea noastră, se va milostivi de ei.
Preotul e un creuzet al suferinței. El ia durerea oamenilor în inimă ca într-un potir, și o toarnă în Potirul plin cu Sângele lui Dumnezeu.
Așa, durerile oamenilor devin durerile lui și mai ales durerile lui Hristos. Și îi învață pe oameni să se roage total, să cadă, să se prăbușească în iubirea lui Dumnezeu.
Și Hristos, care șterge toată lacrima de pe toată fața, Izbăvitorul, poartă durerile noastre pe Crucea Lui, le cufundă în Potirul inimii Lui și le șterge prin Înviere. Preotul e mâna care toarnă durerile oamenilor în Potirul lui Dumnezeu.
Și dacă n-ar fi mângâierea Duhului Sfânt, ar înnebuni de atâta suferință câtă aude la Spovedanie. Mai sunt și preoți nesimțiți.
Pentru ei, bănuțul din pomelnic e mai important decât oceanul de durere din cel care l-a scris. Funcționari al ritualului, ei trec prin suferință ca gâsca prin apă.
Poate Dumnezeu a îngăduit asta, poate nu pot mai mult simți mereu povara îngrozitoare a păcatelor. Iertați-ne.'' - text scris de părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.
Alt text scris de părintele Ioan Istrati despre ce înseamnă preoția
''Preoția e cea mai scumpă misiune pe pământ. E zdrobirea de inimă și stăruința de a-L naște pe Hristos în inimă și de a-L dărui lumii spre Viață.
E privegherea de taină a mamei la căpătâiul pruncului, alăptarea cu har, bucuria primei gânguriri, legănarea și creșterea lui Iisus în inimă, fuga în Egipt,
drumul prin Galileea neamurilor, cutremurul de lumină al minunilor Lui, însoțirea de lumină, îmbrățișarea de la Cină, suspinele de pe Ghetsimani, zdrobirea de sine de la piciorul Crucii și izvorul de lacrimi de la îngropare.
E miruirea Dumnezeului tău și purtarea Lui pe umeri. E nesomnul de plâns din Sâmbăta morții. E zbaterea de lumină a aripilor universului la vederea Învierii.
E mersul alene spre Emaus și ascultarea tainelor cosmosului din gura Logosului necreat. E privirea în sus în Betania la Înălțare. E revărsarea de foc ceresc și cuibărirea Duhului infinit de iubitor în suflet.
Preoția e jertfă, și lumină, și dor, și nesomn, și odihnă lină, și plângere zdrobită și bucurie de rai, și durere atroce și Cruce și moarte și înviere. Și nimic niciodată în cer și pe pământ nu este mai mare decât ea.
Preoția e Însuși Dumnezeu, odihnindu-se Prunc în ieslea inimii tale, luând gura și mâna ta, și așteptând să mântuiască lumea''