Un mare duhovnic mărturisitor al temnițelor comuniste a plecat la Domnul pe 7 iunie 1960.
Părintele Aurel Lazarov, Duhovnicul neînfricat al temnițelor comuniste, plecat la Domnul din închisoarea Aiud la 7 iunie 1960, bolnav de meningită, la vârsta de 39 de ani.
Părintele Aurel a făcut temniţă grea timp de 12 ani, la Jilava, Cavnic şi Aiud, pe motiv că ar fi hrănit doi fugari care aveau legături cu l-gionarii.
A fost coleg de carceră, în ocnele întunecate, cu doi mari Duhovnici ai neamului, Părintele Arsenie Papacioc şi Părintele Justin Pârvu.
„Ştiţi cum era părintele Aurică? Eram toţi la Zarcă (carcera de la Aiud).
Curgea apă de sus şi Aurică stătea deasupra mea ca să nu curgă apă pe mine, pentru că sufeream de plămâni. Era omul care, şi dacă suferea de foame o săptămână şi primea o bucată de pâine, prefera să o dăruiască, ca să‑i vadă pe ceilalţi zâmbind”. - Arh.Arsenie Papacioc.
Atitudinea de mărturisitor al lui Hristos în temniţă este confirmată de fiul său, care rememorează: „Tata a stat închis zece ani, până a murit, şi în tot acest timp o singură veste am aflat de la el, printr-un om deosebit, prieten bun de parohie cu tatăl meu, părintele Mocanu.
Prin '58 - '59 a venit la noi şi mi-a adus, din partea tatălui meu, o cruciuliţă din lemn şi o iconiţă făcută dintr-un fel de os. Şi mamei o bucată de cămaşă”.
La fel de frumos se exprimă un alt coleg de suferinţă, părintele Dumitru Stăniloae: „[...] Dintre preoţii aflaţi în închisori în anii 1958 - 1964, eu personal am fost în cameră cu câţiva care au murit, îmbolnăviţi de tot felul de tratamente chinuitoare la care fuseseră supuşi, inclusiv înfometarea.
Dintre aceştia pr. Lazarov din Dobrogea, aflat în 1959 în cel de-al 14-lea an de închisoare; acesta se gândea cu emoţie că-şi lăsase fiul acasă, în vârstă doar de un an. Nişte dureri cumplite de cap i-au adus la un moment dat, după trei zile, moartea”.
Şi într-adevăr, la 7 iunie 1960, părintele Aurel Lazarov trecea din temniţa Aiudului la cele veşnice, pe certificatul medical enunţându-se sec „meningită tuberculoasă”. În schimb, fiul său îşi aminteşte:
„Am aflat că a murit tata. În casă a fost jale mare şi chiar în localitate, căci părinţii şi bunicii mei erau oameni foarte cunoscuţi în Hârşova. În anul următor, ni s-a trimis, de la Aiud, un pachet. Erau reverenda lui, cămaşa plină de sânge şi o pereche de bocanci”.
„Odihnească-se de ostenelile şi suferinţele sale cele multe, căci faptele lui de curaj apostolic au mers cu el mărturie în cer!”- Pr.Liviu Branzas
Veșnica lui pomenire și a tuturor Sfinților Închisorilor!
Citește și - Pr. Iustin Pârvu ne spune de ce trebuie canonizați ''Sfinții închisorilor''! - Video
Citește și - Apel: Să nu îi uităm, ci să îi canonizăm! Mărturii impresionante