Azi, 13 mai: • Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Ioan, Eftimie, Gheorghie şi Gavriil din Mănăstirea Ivirul din Muntele Athos
Aceşti patru Sfinţi Părinţi au fost întemeietorii faimoasei Mînăstiri Ivirul din Muntele Athos. La început Sfîntul Ioan s-a nevoit în Lavra Sfîntului Athanasie, iar după aceea a întemeiat această sfîntă Mînăstire, adică Ivirul. Ioan a trecut la cele veşnice la anul 998.
Eftimie şi Gheorghie sînt cei care au tradus Sfintele Scripturi în limba georgiană. Eftimie s-a odihnit în Domnul la anul 1029, iar Gheorghie la anul 1066. Gavriil a fost găsit vrednic de primi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii lui Dumnezeu, care a sosit în această mînăstire purtată de apele mării.
Cuviosul Gavriil era originar din Georgia și a trăit în secolul al IX-lea d. Hr. Deși se nevoia în peșteră, mai sus de granița mănăstirilor Xiropotamu și Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte, în Marțea Luminată a anului 829 d.Hr., la îndemnul unui glas dumnezeiesc, a coborât pe plajă, unde a găsit și a scos din apă icoana Maicii Domnului, cea numită ”Portărița”, care azi se află în Biserica Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, aproape de mănăstire, la răsărit de aceasta. Sfânta icoană fusese încredințată mării de o creștină evlavioasă din Niceea, ca să o scape de furia iconoclaștilor.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), precum și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos și recuperarea acesteia de către Sfântul Gavriil).
Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Παναγία Πορταϊτισσα). Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează.
Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu exceptia fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monede de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la ea.
Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, care avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită.
Văduva, văzând minunea și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm, așezând-o pe apă.
În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndepărtat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană, stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos. Pentru mai mult timp, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, care ajungea până la cer. Această vedenie a continuat câteva nopți.
Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.
Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.
În ziua următoare, călugării nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă ea vrea să-i protejeze pe ei ‒ nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare.
După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: „Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!”.
Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări, atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos va fi un semn al sfârșitului lumii.
Tot azi, 13 mai:
Pomenirea Cuviosului Macarie de la Saharna – primul sfânt canonizat local în Biserica Ortodoxă din Moldova postsovietică. texte preluate din: Sf. Nicolae Velimirovici + 1956, Proloagele de la Ohrid, 13 mai – Editura Egumenița) https://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/proloag.../ și din: https://acvila30.ro/13-mai-cei-14-cuviosi-mucenici-iviriti/