''Câteva considerații la inceputul Postului Mare: 1 e prea multă vorbire. De orice natură. Inclusiv duhovnicească . O adevărată inflație pandemică. Toată lumea vrea să comunice ceva. Să fie ascultat, să ne împărtășească din experiența personală.
E un zgomot perpetuum. Nu termini cu un personaj, cu o conferință sau emisiune (de orice natură, chiar și duhovnicească) că imediat apare alta, altceva, nouă ispită. Nu mai ai timp de tine însuți, de liniște, de adâncire în sine. De rugăciune.
Atâta învățăm despre ea că nu o mai facem. Plus, la atâtea experiențe duhovnicești autentice sau nu, ce ne bombardează din afară, nu mai suntem în stare să discernem, devenim confuzi...
2 postul nu există fără rugăciune. Nici invers. Și amândouă vizează omul întreg, sinteza trup-suflet. Iar dacă vorbim de trup vorbim de mod, timp, spațiu. Metaniile, foamea, setea, oboseala, tăcerea, zeciuiala timpului și spațiu sacru, toate sunt vizate.
Iar sufletește: mila, răbdarea, blândețea, buna dispoziție, trezvia dar mai ales smerenia. Nu informându-ne despre ele ci experiindu-le.
3 dacă bagi ce nu trebuie în gură, vei și scoate ce nu trebuie prin ea. Că din prisosul inimii vorbește gura. Că văd cum cei stăpâniți de lăcomia pântecelui și nebunia limbii, chiar și bețivii, ne învață doct că poți mânca orice dar nu pe aproapele și ești postitor cu postul pe care-l iubește Dumnezeu.
De parcă s-ar și putea asta! Ori ești credincios în toate, ori în nimic. Cel ce postește cu adevărat, nu-și va mânca aproapele, cel ce mănâncă orice, va mânca și pe aproapele. Cu siguranță.
4 hai să luăm o pauză de la zgomot. Stați cu voi înșivă. Hai să psalmodiem în biserici și să experiem că nu numai cu pâine trăiește omul ci și cu tot cuvântul lui Dumnezeu. Bucurie!'', a scris părintele Petru Marcel Suciu, pe pagina sa de Facebook.
Citește și - Cel ce posteşte este precum un orb care priveşte spre Hristos, până ce-L vede!
