Vă relatăm mai jos o minune contemporană făcută de o Sfânta Cuvioasă cu un șofer de taxi bolnav de cancer de piele:

În ultimii ani, Cuvioasa Ipomoni s-a arătat de multe ori creștinilor evlavioși, dar și persoanelor de alte religii.

Consemnăm o întâmplare care descrie una dintre minunatele apariții ale Cuvioasei, apariție care s-a legat în mod direct de vindecarea unui bărbat bolnav de cancer.

Cuvioasa Ipomoni s-a înfățișat în chipul unei monahii unui șofer de taxi care locuia în Atena. L-a oprit și i-a cerut să se îndrepte spre Loutraki. Taximetristul avea cancer de piele localizat la mâini și se afla într-o mare deznădejde.

Pe drum, monahia, care purta o camilafcă cu o cruce roșie, l-a întrebat: ‒ De ce ești așa de trist?

Iar acela nu a evitat să-i mărturisească tot adevărul. După aceea, Cuvioasa Ipomoni l-a întrebat dacă vrea să-l însemneze cu semnul Sfintei Cruci pentru a se face bine, iar acela a acceptat.

În puțin timp, l-a cuprins o somnolență și a rugat-o pe monahie dacă se pot opri puțin, pentru a nu se întâmpla vreun accident. S-a așezat pe marginea drumului și l-a prins somnul. Când s-a trezit, a constatat că mâinile lui se însănătoșiseră, însă monahia dispăruse.

I-a întrebat pe oamenii de la birourile de taxare a drumului dacă au văzut cumva vreo călugăriță prin apropiere, dar nimeni nu o văzuse. Atunci, înspăimântat, s-a întors în taxiul său și a înțeles că avusese de-a face cu o femeie sfântă, care se făcuse nevăzută.

Bărbatul a mers apoi la medicul său și i-a povestit întâmplarea. În momentul acela, privirea lui s-a îndreptat spre o Icoană ce era agățată pe peretele doctorului. S-a ridicat de pe scaun și a strigat:

‒Această călugăriță a fost! Icoana care îl făcuse pe bărbat să exclame o înfățișa pe Cuvioasa Ipomoni. În acest fel a aflat taximetristul cine a fost cea care l-a tămăduit și l-a scos și din deznădejde.

Camilafca cu crucea roșie arăta originea ei dinainte de a deveni împărăteasă a Bizanțului (vezi viața Sfintei Ipomoni) și tot prin acest semn și-a încheiat și viața ei pământească.

Ziua în care s-a întâmplat această minune a fost chiar 13 martie ‒ ziua de prăznuire a Cuvioasei Ipomoni.

Icoana și Cinstitul Cap al Cuvioasei Ipomoni se află în Sfânta Mănăstire a Cuviosului Patapie de la Loutraki Korinthias, iar Biserica Ortodoxă cinstește ziua de prăznuire a Cuvioasei Ipomoni în data de 13 martie.

Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea Sursa: Ένα σύγχρονο Θαύμα της Οσίας Υπομονής via http://doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Ipomoni a fost fiica împăraților slavi Constantin Dragastes și a soției sale, vițe alese ale neamului domnesc sârb al lui Ștefan Nemania, care a dat Bisericii noastre mulți Sfinți.

Născută în jurul anului 1372, a primit la naștere numele Elena Dragastes. Crescând într-un neam domnesc ales prin Credința vie păstrată de-a lungul veacurilor, Sfânta Ipomoni primi o educație laică deosebită, însă pe lângă iscusința minții și cultura aleasă, avea sădită, în inima sa, din fragedă pruncie, o evlavie adâncă pentru cele ale Bisericii și o Credință ce mai târziu i-au călăuzit pașii pe calea mult încercată a vieții sale.

Noua viață a Sfintei se arătă dintru început plină de încercări din pricina frământărilor și dezbinărilor din sânul Imperiului Bizantin. Însă, peste toate, Sfânta Ipomoni trecu prin Credința nestrămutată în Purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Ca Împărăteasă iubi poporul, fiind asemenea unei mame pentru oricine se apropia de dânsa căci dăruia tuturor mângâiere sufletească și cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce săvârșea era însoțit de rugăciune.

Filosoful Georgios Plethon scrie despre dânsa că „a dat dovadă de inteligență și curaj, mai mult decât oricare femeie a vremii sale”.

Ca soție, Sfânta Împărăteasă se arătă credincioasă soțului său Manuil alături de care petrecu vreme de 35 de ani, lucrând împreună virtuțile prin cuvinte și fapte.

Iară Dumnezeu le dărui 8 copii dintre care 2 urcară pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea și Constantin al XI-lea, ultimul împărat bizantin, Teodor, Dimitrie și Toma deveniră conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele 2 fete trecură la cele veșnice la o vârstă fragedă.

Pe toți copiii săi Sfânta Ipomoni îi crescu în dragostea pentru Dumnezeu și pentru virtute, prin rugăciuni și lacrimi. Astfel, 3 dintre copii deveniră mai târziu monahi, Teodor și Andronic îmbrăcând îngereasca haină în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.

În primăvara anului 1391, la vârsta de 19 ani, Sfânta Ipomoni se căsători cu Manuil al II-lea, Paleologul, care, la numai câteva zile, mai apoi, deveni împărat al Bizanțului.

Iar soțul său, împăratul Manuil al II-lea, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu 2 săptămâni înaintea mutării sale la cele veșnice, îmbrăcă și el haina monahală la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.

În anul 1425, îndată după moartea soțului său, Sfânta Împărăteasă îmbrăcă haina monahală cu numele Ipomoni, ce se tâlcuiește „răbdare”, în Mănăstirea Sfintei Marta în care se nevoi vreme de 25 de ani.

Deși fusese mai înainte împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în Mănăstire, împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.

Sfanta Ipomoni ctitori un așezământ pentru bătrâni. Acesta purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți” se afla în Mănăstirea Sfântul Ioan unde se aflau și cinstitele Moaște ale Sfântului Cuvios Patapie Tebeul față de care Sfânta Ipomoni avea o evlavie deosebită.

Purtarea de grijă a Domnului a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemând-o la El în ziua de 13 Martie 1450, cu 3 ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani.

Fiul său, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, muri în timpul căderii Constantinopolului în ziua de 29 Mai 1453.

Sfânta Ipomoni fu înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, mută pe Muntele Geraneia, in orașul Loutraki, Corint, Grecia, într-o peșteră, Moaștele Sfantului Patapie Tebeul.

În peșteră fu zugrăvită o Icoană a Sfântului Patapie alături de care fu înfățișată și Sfânta Ipomoni, astfel iconarul vădind cinstea deosebită pe care Sfânta i-o purtă Sfântului Patapie. Tot în peșteră fu adus și capul Sfintei Ipomoni.

În anul 1952, părintele Nectarie Marmarinos înființă pe locul peșterii Sfântului Patapie Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki) unde se păstrează până astăzi cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.