Relatăm aici o minune petrecută cu Părintele Iustin Pârvu, la puțin timp după întoarcerea sa din închisoare:
„Cu sănătatea zdrobită, dar cu sufletul viguros, se întoarce în satul natal, unde are marea bucurie de a vedea că locurile şi oamenii de aici rămăseseră nealterați de arşița ateismului. Întâmpină însă o mare întristare „mama era grav bolnavă de pelagră şi nu a putut nicicum să o convingă că s-a întors acasă, că fiul ei cel mai iubit trăieşte.
Rugăciunile mamei pentru fiul ei, nenumăratele parastase făcute de mama, care credea că fiul ei nu mai trăieşte, l-au întărit mult pe Părintele în închisoare, dar acum nu mai avea cui să-i mulțumească. A aşteptat ca mama să se stingă din viața aceasta pământească şi abia apoi s-a întors în mănăstire, adică după un an jumătate.
În acest timp Părintele a încercat să se angajeze undeva, dar nu reuşea nicicum datorită legitimației de deținut. În cele din urmă reuşeşte să se angajeze ca muncitor în construcția şoselei din această zonă. Muncind din greu, istovit de puteri, Părintele se îmbolnăveşte încât abia mai putea urca o scară.
Mama îi murise, dar se întâmplă o minune prin care această demnă mamă îşi arată recunoştința şi dragostea către fiul ei, stingând astfel amărăciunea Părintelui.
Era în noaptea Sf. Mucenic Haralambie, ziua de naştere a Părintelui Justin. În acea noapte Părintele priveghează în cinstea Sf. Haralambie împreună cu celelalte rude care mai erau în viață. Cu multă evlavie îşi aminteşte Părintele de acel moment în care citea acatistul înaintea icoanei Sf. Haralambie şi cum a simțit prezența Sfântului, care nu a întârziat să-l ajute.
Astfel că abia ațipind, o vede pe mama cum îl binecuvintează pe cap, după care Părintele se trezeşte şi uimit, se vede sănătos şi plin de puteri noi, tămăduindu-i-se orice boală căpătată de pe urma închisorii. Îi mulțumeşte Sfântului Haralambie şi mamei şi porneşte din nou spre mănăstire”. - Extras din cartea „Părintele Justin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos".
Citește și articolul - Mărturie a Pr. Iustin Pârvu despre o minune săvârşită prin rugăciunile Pr. Ilie Lăcătușu, în lagărul de la Periprava, la tăiat de stuf pe un ger năprasnic: Şi ne miram cu toţii...!
Puterea credinței! O minune din ziua de prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi povestită de părintele Iustin Pârvu...
,,Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie.
Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neînsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important.
În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă?
Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere.
Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă.
Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă?
Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi:
„Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”.
Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo.
Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă.
Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi.
Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii.
Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie.
Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…" - „Din temniţe spre sinaxare – Despre Mucenicii prigoanei comuniste”.