Hristos se naște, slăviți-L! Crăciun binecuvântat tuturor!

Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Hristos se naște, slăviți-L!

ABC Ortodox vă dorește Crăciun binecuvântat cu pace și bucurii alese!

enter image description here

Citiți și - Îndemnul de Crăciun al pr. Iustin Pârvu: Deosebiți duhurile! Fiţi cu mare băgare de seamă, căci vă primejduiţi viaţa veşnică! La Hristos se ajunge doar prin Ortodoxie!

'An de an, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de bucurie duhovnicească, pentru că ea este împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor.

Pentru că Iisus Hristos este Adevărul. Pentru că Iisus Hristos este Viaţa. Pentru că Iisus Hristos S-a făcut uşă spre Rai. Numai prin El ne vom mântui.

Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi să-i ieşim întru întâmpinare, prin trăirea virtuţilor care duc la desăvârşire.

Să avem, aşadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credinţa şi faptele noastre.

Să ştiţi că numai Hristos este salvarea. Şi la Hristos nu se ajunge decât prin ortodoxie. Nu vă lăsaţi amăgiţi de toate nebuniile lumii, care dau năvală peste noi prin televizor, ziare, politicieni, şi chiar prin unii slujitori ai altarului, care au rătăcit drumul cel drept.

Fiţi cu mare băgare de seamă, căci vă primejduiţi viaţa veşnică. Diavolul trage cu plugul şi grapa peste întreaga lume, s-o desţelenească din firesc şi s-o netezească, s-o uniformizeze, voind s-o amestece până ce nu va mai exista credinţă adevărată.

Iar fără Adevăr, ar ieşi biruitor tatăl minciunii, necuratul. Dar noi ştim că asta nu se va întâmpla, căci Biserica nu va fi dărâmată nici de porţile iadului.

Deci, vor cădea doar cei înşelaţi, cei care cred că ecumenismul este bun, cei care se leapădă de credinţa ortodoxă, de neamul lor, de tradiţie… se smulg din rădăcinile lor dumnezeieşti şi se aruncă într-un basm, într-o nălucire.

Fiţi atenţi, căci nu numai preotul trebuie să vă poarte de grijă. Şi preotul se poate înşela. Deosebiţi duhurile, fraţilor!

Şi pe dumneavoastră, ziariştii, vă îndemn să fiţi în Adevăr, căci vă stă în putere să salvaţi omul de la cădere. Nu-i stârniţi poftele şi nu-l amăgiţi cu toate plăcerile lumii, ci îndreptaţi-l, aşa după cum vă pricepeţi, spre trăirea în Hristos. Căci dacă nu veţi face asta, mare păcat veţi avea.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi! Amin.'

(Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu către jurnaliştii de la Formula As dat prin telefon în luna Decembrie 2008) - conform Mănăstirea Petru-Vodă.ro.)

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.