Omul se naşte, se căsătoreşte, naşte prunci şi moare. Acestea sunt legile firii pe care Dumnezeu le-a rânduit şi le-a binecuvântat; dar căsătoria este evidenţiată în mod deosebit în Biserică.

Noţiunea de căsătorie ca Sfântă Taină presupune faptul că omul nu este doar o fiinţă cu funcţii fiziologice, psihologice şi sociale, ci că este un cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Toate catehismele şi cărţile de învăţătură ortodoxe definesc căsătoria ca o „Taină a Bisericii”. La prima vedere, această definiţie poate părea ciudată;

Căsătoria a fost şi este practicată, de creştini şi de necreştini, de atei, de generaţii întregi de fiinţe umane care nu au ştiut niciodată sensul cuvântului „Sfântă Taină”.

Omul se naşte, se căsătoreşte, naşte prunci şi moare. Acestea sunt legile firii pe care Dumnezeu le-a rânduit şi le-a binecuvântat; dar căsătoria este evidenţiată în mod deosebit în Biserică.

Este numită „Taină” însăşi binecuvântarea specială revărsată asupra bărbatului şi a femeii care se căsătoresc.

Noţiunea de căsătorie ca Sfântă Taină presupune faptul că omul nu este doar o fiinţă cu funcţii fiziologice, psihologice şi sociale, ci că este un cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu;

Adică, întreaga sa viaţă ‒ şi îndeosebi momentele decisive ‒ implică valori veşnice şi pe Dumnezeu Însuși.

(John Meyendorff, Căsătoria ‒ perspectiva ortodoxă, Editura Renașterea & Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2012, p. 20)

Citește și - „Nunta creștinească se săvârșește în veșnicie”

În Taina Cununiei, iubirea nu mai este doar un sentiment, ci este și un act de credință și credincioșie, un semn al asumării Crucii, deci un act de asceză, care biruie și puterea morții:

„Darul iubirii, care este dat prin Taina Cununiei de binecuvântarea lui Dumnezeu, este un dar veșnic și iubirea nu poate fi desființată, nu poate înceta odată cu moartea. Aceasta reprezintă garanția faptului că nunta creștinească se săvârșește în veșnicie” (Pr. Prof. dr. Dumitru Staniloae).

În Teologia Părinților Bisericii aflăm că de aceea a ales Mântuitorul să moară pe Cruce, pentru a îmbrățișa lumea în iubirea jertfelnică desăvârșită. De aceea, Crucea devine simbolul atotcuprinzător al vieții și Căsătoria este pecetluită de jertfa Crucii și se înalță prin Cruce la Înviere.

Bucuria Crucii este o altă bucurie decât cea obișnuită; este bucuria în Hristos, care dă putere celor doi – mire și mireasă – să-și răstignească egoismul, transformându-l în iubire jertfelnică a unuia față de celălalt și a amândurora față de Dumnezeu și față de aproapele.

Cununile, prin binecuvântarea în chipul Crucii și-n numele Prea Sfintei Treimi, ies din realitatea terestră a lumii acesteia, pentru a fi primite în Împărăția Cerurilor:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai venit în Cana Galileii…primește Cununile lor în Împărăția Ta, păzindu-i curați, fără prihană și neasupriți în vecii vecilor”.

(Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Nunta – comuniune întru desăvârșire, Editura Mitropoliei Române a Europei Occidentale și Meridionale, București, 2011, pp. 30-31)

sursa Doxologia.ro