'Când sufletul omului nu se mişcă înspre asemănarea lui Dumnezeu – care este îndumnezeire – când nu trăieşte în chip dumnezeiesc, când nu are înlăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt, atunci este mort.
Nu numai că este cuprins de boală, ci este mort. Trebuie să lămuresc faptul că sufletul este zidirea lui Dumnezeu. Toate cele zidite de Dumnezeu au un început şi un sfârşit.
Totuşi Dumnezeu a dorit să zidească şi să facă sufletul nemuritor. Astfel că sufletul, muritor din fire, este nemuritor prin har. Este nemuritor pentru că aşa doreşte Dumnezeu.
Prin urmare, nu putem privi sufletul independent de Dumnezeu. Tocmai această afirmaţie arată deosebirea faţă de vechile idei filozofice despre suflet, însă şi faţă de poziţiile psihologice moderne.
Noi credem că lumea şi omul, deci şi sufletul omului, sunt lucrarea pozitivă a Dumnezeului creator. Nu este roadă căderii lumii reale [cum cred unii eretici]; căci, în acest caz, răul ar fi imanent în creaţia lumii existente.
Dumnezeu a creat sufletul. Sufletul nu este o părticică de dumnezeire, nici suflarea lui Dumnezeu, cum spun unii. Dar, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că însuflarea lui Dumnezeu este lucrarea Duhului Sfânt, înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt a creat sufletul, fără ca ea însăşi să se facă suflet.
Este important de spus acest lucru, deoarece astfel ne dăm seama că nu putem cerceta sufletul în chip autonom, ci în legătură cu Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi erau în stare să vorbească despre aceste lucruri, nu pentru că studiaseră la vreo şcoală de psihologie, ci fiindcă, purcezând la tămăduirea patimilor, au ajuns să cunoască lumea lăuntrică prin luminarea harului dumnezeiesc, învăţătura Sfântului Grigorie Palama nu este urmarea speculaţiilor, ci a descoperirii Preasfântului Duh, datorată osârdiei sale de a-şi vindeca sufletul.
Sfântul Grigorie Palama învaţă că, la fel cum Dumnezeu este treimic – Minte, Cuvânt şi Duh – la fel şi sufletul are fire treimică, adică are minte, cuvânt şi duh. Mintea este ceea ce am numi adâncul existenţei sufletului; cuvântul purcede din minte iar duhul este „dragostea mintală a omului”.
Cercetând sufletul din perspectiva patimilor pe care vrem să le vindecăm, îl împărţim între puterea înţelegătoare, puterea poftitoare şi puterea irascibilă.
Studiind treimicitatea firii sufletului, vorbim despre putere mintală, putere raţională şi putere simţitoare. Şi privind sufletul din perspectiva întoarcerii către sine şi a înălţării sale către Dumnezeu, vorbim despre minte, cunoaştere şi dragoste.
Sfinţii Părinţi învaţă că patimile necredinţei în Dumnezeu, ereziei, mândriei etc., domnesc asupra puterii înţelegătoare; patimile iubirii de desfătare şi poftei cresc în puterea poftitoare;
în sfârşit, patimile iuţimii, mâniei, pizmuirii etc., precumpănesc în puterea irascibilă. În chip deosebit, Sfântul Grigorie Palama învaţă că iubirea de slavă este vlăstarul părţii înţelegătoare a sufletului;
iubirea de avuţie şi zgârcenia sunt vlăstarele puterii poftitoare a sufletului, iar lăcomia pântecelui este vlăstarul părţii irascibile a sufletului. Atât puterea poftitoare, cât şi cea irascibilă ţin de ceea ce se cheamă latura pătimaşă a sufletului.
Hirotheos, Mitropolit de Nefpaktos, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, Editura Bunavestire, Bacau 2000.
Foto Doxologia.ro