Sfantul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți, si nu numai...
Sfântul Mina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți egipteni din religia creștină. Mina a fost un soldat egiptean în armata romană, martirizat pentru că a refuzat să-și renunțe la credința creștină.
Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina (cunoscut și ca Sf. Mina Egipteanul sau Sf. Mina cel din Cotiani) a trăit între anii 285 - 309 d. Hr.
A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian. Este considerat ca fiind protector al celor păgubiți. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie.
El a venit pe lume ca raspuns la rugăciunea adânc a maicii lui catre Maica Domnului de la care a auzit "Amen"! I s-a spus numele Mena de la cuvântul Amen pe care l-a auzit.
Sf. Mina a crescut în credința creștină, beneficiind de o educație aleasă – părinții săi erau înstăriți, tatăl său, Eudoxius, având un rang înalt în armata imperială romană.
Sfantul Mina a rămas însă orfan de la o vârstă fragedă. Tatăl său a murit când Mina avea doar 11 ani, iar mama sa a murit la trei ani după aceea.
A urmat cariera armelor, după exemplul tatălui său intrând în armata imperială si a fost trimis să-și facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigia.
Din cauza prigoanei impotriva crestinilor , din timpul imparatului Diocletian, Sf. Mina și-a părăsit poziția și rangul militar, s-a retras în deșert unde a rămas o perioadă de cinci ani, cinstindu-L și iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa. Într-una din zile, a văzut cerurile deschizându-se și mucenicii purtând cununi minunate.
A auzit o voce zicând: „Tot cel ce se ostenește pentru numele Domnului Iisus va primi astfel de cununi”. Atunci, Sfântul s-a întors în orașul pe care îl guvernase - Cotyaeum (Cotiani, în prezent Kütahya din Turcia) - mărturisind numele Domnului Iisus Hristos, acesta fiind un act de mare curajdi rarie sufleteasca.
Ştiind că aparține unei familii nobile, concetățenii săi l-au sfătuit să se îndepărteze de credința lui, promițându-i daruri și măriri. Deoarece Sf. Mina nu s-a răzgândit și nu a renunțat la credința creștină, guvernatorul cetății a hotărât să fie arestat și torturat.
Prin Edictul de la Milano in anul 313 din timpul imparatului Constantin cel Mare, religia creștină intra în legalitate pe întreg cuprinsul imperiulu. Atunci creștinii au scos moaștele sfântului din pământul Frigiei , unde u fost ingropate dupa martirrul lui și le-au dus în locul său de naștere, în Egipt, și anume la Alexandria unde s-a construit o mare biserică.
În România, moastele sfantului Mina se afla la biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București . Ele au fost aduse de la Muntele Athos și de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt în anul 1874.
De asemenea, la Iasi în Catedrala mitropolitană din Iași. În această catedrală, alături de moaștele altor 32 de sfinți, se află și un fragment din moaștele Marelui Mucenic Mina.
Şi în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcine (Suceava) se află două fragmente din moaștele Sf. Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.