IPS Teodosie, semnal de alarmă pentru tineri: Să nu faceți această alegere pentru că vă duce la pierzare! / Video

ÎPS Teodosie a fost chestionat cu următoarea întrebare:

'De ce unii tineri aleg să nu mai meargă la biserică?'

'Aleg aceasta pentru că sunt egoiști și își sunt lor măsură. Nu îl pun pe Dumnezeu înaintea lor. Cine nu îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât pe sine însuși, decât pe părinții lui sau pe oricine altcineva, este pe o cale strâmbă!

De aceea, tinerii care nu merg la biserică... înseamnă că nu merg la Dumnezeu! Ei întorc spatele Lui Dumnezeu pentru că biserica este Casa Lui Dumnezeu! Acolo îl găsim pe Dumnezeu, iubiți tineri!

Să nu faceți această alegere de a nu mai merge la Biserică. Această alegere este strâmbă, păguboasă și vă duce la pierzanie!', a răspuns IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul Dialogului Duhovnicesc, difuzat în fiecare joi, la Radio Dobrogea.

Citește și - Unde s-a ajuns: fetiță de 15 ani vrea să devină băiat. IPS Teodosie, răspuns la sminteala tot mai des întâlnită printre adolescenți

ÎPS Teodosie a fost întrebat următoarele, în cadrul Dialogului Duhovnicesc cu credincioșii: 'Copila mea vrea să fie băiat. Are 15 ani, se poartă și se îmbracă precum un băiat.

Am vorbit cu ea și spune că ea nu vrea asta! Însă mi-a spus că nu se simte bine în pielea ei, nu își suportă corpul! Este un duh rău? Ce sminteală este asta? Mă rog mult pentru ea!'

IPS Teodosie a răspuns: 'Este ceva împotriva firii. Fiecare cum s-a născut, așa este lăsat de Dumnezeu să fie! Trebuie să o ajutați psihologic, psihiatric, să înțeleagă că aceasta este firea ei, de fată. Cine își schimbă firea nu rezolvă decât că va lucra împotriva firii și a Lui Dumnezeu.' Vedeți continuarea aici!

Citește și - Problemele tinerilor, tot mai acute. Cum îi răspunde IPS Teodosie unui tânăr care vrea să moară după ce l-a părăsit prietena / Ce sfat îi dă unei fete care are gânduri de sinucidere

ÎPS Teodosie a fost chestionat cu următoarea întrebare, în cadrul podcastului de dialog cu credincioșii - „Cuvântul ierarhului” de la Radio Dobrogea:

M-a lăsat prietena acum doi ani și sufăr de atunci. Vreau să mor! Ce să fac?!

'Cum să vreți să muriți? Este o absurditate! Iată de ce, eu vă înțeleg. Dumneavoastră ați iubit pe prietenă mai mult decât pe Dumnezeu. Cine nu îl are pe Dumnezeu să îl iubească cel mai mult este în dezechilibru!', a spus IPS Teodosie.

'Opriți această întrebare, ca să stăm de vorbă cu el, fiindcă are nevoie de ajutor. Dar vă ajutăm să îl cunoașteți pe Dumnezeu, ca să vedeți că Dumnezeu este superior prietenei.

'Dacă ea v-a lăsat este și un semn, că nu a fost statornică. Poate că este un bine pentru dumneavoastră că nu era potrivită.', a zis IPS Teodosie.

'Sigur că sentimentele, când sunt duse la extrem omul cade în dezechilibru, pesimism. Să stăm de vorbă!', a mai spus IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul emisiunii de dialog duhovnicesc cu credincioșii, care se difuzează în fiecare joi, la Radio Dobrogea.

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.