Nu aţi avut momente de revoltă faţă de Dumnezeu pentru toate torturile suferite pe nedrept?

Tache Rodas: O singură dată am plâns într-o noapte de Înviere. Şi o singură dată mi-a fost foame. Eram la Poarta Albă, pe şantierul Canalul Dunăre-Marea Neagră şi era un ger cumplit de decembrie.

Dacă venea pe şantier căruţa cu butoaiele cu mâncare, ni se dădea un morcov, o gamelă cu arpacaş şi o cană cu apă fierbinte.

Şi niciodată până atunci nu m-am văitat. Şi nu erau numai deţinuţi politici, era şi o brigadă de drept comun. Apoi când am luat gamela să duc mâncarea la gură, vântul puternic mi-a zburat gamela cu mâncare cu tot şi am rămas flămând.

Şi am venit ud la baracă şi m-am aşezat pe priciul acela şi am început să mă plâng: „Maica Domnului, nu mai pot. Au îngheţat şi hainele de pe mine şi mi-e şi foameeee! Nu mai pot”.

„Maica Domnului mi-a dat cu pâinea în cap” M-am sculat de pe prici şi am ieşit din baracă. Am început să mă plimb pe afară, pe unde era şi brigadierul, văitându-mă, când m-am trezit cu o lovitură după cap: „Aoleu! Maica Domnului după ce că mi-e foame, înfrigurat, mai sunt şi lovit cu piatra după cap? Cu ce a dat ăla?”.

Când mă uit, era… un sfert de pâine. Şi era şi proaspătă. Maica Domnului mi-a dat cu pâinea în cap. Am mâncat şi apoi am venit în baracă. Mi-a fost şi cald în noaptea aceea şi o simţeam pe Maica Domnului aproape.

Momente ca acestea nu se pot explica. De aceea nici nu pot să scriu. Cui îi spui, zice: „A, faci pe martirul. Nu vezi că eşti sănătos?”. Aşa e, că bătaia te ţine bine, te menţine. Eu cu ochiul ăsta nu văd nimic şi nu aud nimic fără aparat din cauza bătăilor.

(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”, mănăstirea Paltin Petru-Vodă), scrie site-ul Atitudini.