Fragment din predica rostită de ÎPS Teodosie, azi, la Mănăstirea Florești din județul Cluj.
'Să ne mărturisim credința pentru că, în toate vremurile, împotrivitori ai credinței au fost de prisos foarte mulți.
Și în vremea noastră sunt atâția împotrivitori, atâtea obiceiuri nepotrivite de care mintea noastră se miră de unde le născocesc, împotriva moralității, Lui Dumnezeu, a familiei și a neamului.
De aceea, noi să ne ținem neamul curat, plin de credință! Fiecare dintre noi facem parte din neamul românesc! Fiecare are datoria să vină la Judecată cu o ofrandă pentru neamul său, cum spune Cartea Apocalipsa. De aceea, să ne întărim în credință.
Să iubim pe Dumnezeu, Biserica și pe semenii noștri. Să fim tuturor pildă de credință, de mărturisirea credinței, de viață curată și de dragoste, milostenie.
Să ne bucurăm, mai ales când avem ocazia și datoria să mărturisim credința. Să nu fugim de mărturisirea credinței.
Să o mărturisim în toate împrejurările. Să nu ascultăm de nimeni mai mult decât de Dumnezeu. Cum au spus Apostolii, când au fost eliberați din închisoare și li s-a poruncit - Să nu mai vorbiți în numele Lui Iisus Hristos!
Și ei au răspuns - Dar de cine să ascultăm mai mult? De voi sau de Dumnezeu? - Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Așa să ascultăm mereu!
Au fost vremuri și vor mai veni, cu tot felul de înșelări și scenarii! Să nu dați crezare, să nu vă înspăimântați de cei care spun că Dumnezeu ne-a părăsit. Până și clima ne este potrivnică, spun ei.
Dar noi suntem deasupra vremurilor. Așa ne-a lăsat Dumnezeu să ne luptăm! Pentru că noi suntem din veșnicie, pentru veșnicie! Dumnezeu ne-a adus pe noi din veșnicie și în veșnicie trebuie să ne întoarcem! Iar timpul este trecător!
De aceea o rugăm pe Sfânta Eufimia, pe Sfânta Meletina praznuite azi să fie mijlocitoare pentru noi, să ne fie pildă de credință, de mărturisirea credinței, de dragoste, de dăruire către Dumnezeu și către semenii noștri pe care să îi iubim!
Să îi iubim pe cei care ne iubesc, dar și pe cei care nu ne iubesc. Să răsplătim cu bine și celor ce ne fac rău! Pentru că binele este sensul vieții creștine. Hristos s-a rugat pentru potrivnicii săi, pentru cei ce l-au batjocorit, chinuit și răstignit și a zis Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac!',
Cu adevărat cei răi, necredincioșii, cei care ne aduc pagube și pricini ca să ne împuțineze credința sunt mânați de cel viclean. Pe cel viclean să fim mânioși toată ziua, dar nu pe oameni!
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne înmulțească credința, nădejdea și dragostea! Să rămânem statornici în credință, în bucuria de a ne mărturisi credința.
Să ne iubim unii pe alții! Pe un singur om dacă nu îl iubim sau nu îl iertăm... pentru acela nu putem fi iertați! Dumnezeu să ne ierte și să ne ajute să iertăm și noi pe semenii noștri!
Să mergem cu bucurie, cu nădejde, cu jertfă și cu dragoste în calea vieții noastre ca să avem parte de Calea care ne duce către cer întru Împărăția cea cerească de care să avem cu toții parte!' a îndrumat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, credincioșii prezenți la slujbă.
VIDEO
Foto Vlad Costache - Arhiepiscopia Tomisului. Vezi galerie foto aici