Gândurile rele sunt doar începutul războiului diavolului împotriva noastră. Odată semănat în minte, gândul rău se amplifică până când ne duce la făptuirea păcatului şi de acolo la împătimirea propriu-zisă.
Gândurile seamănă cu patimile, prin aceea că există un gând pentru fiecare patimă. Sfântul Ioan Casian împarte gândurile în opt categorii, examinându-le detaliat pe fiecare în parte. Iată mai întâi care sunt cele „opt gânduri ale răutăţii”: „cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei”.
Aşa cum am arătat deja, Sfântul Talasie Libianul considera că trei sunt gândurile rele „mai cuprinzătoare”: „gândul lăcomiei pântecelui, al slavei deşarte şi al iubirii de argint, cărora le urmează toate [celelalte] gândiri pătimaşe”. Acestor trei gânduri le corespund trei mari patimi „mai cuprinzătoare”: satisfacerea poftelor, dragostea de mărire şi zgârcenia sau iubirea de avuţie, care constituie armele de care s-a folosit diavolul atunci când a încercat să-L ispitească pe Mântuitorul Hristos.
Gândul cel necurat al blasfemiei
Trebuie menţionat şi un alt gând al răutăţii, întru totul respingător: gândul cel necurat al blasfemiei. Înţelegând pericolul unor astfel de gânduri, precum şi faptul că acestea îi războiesc în principal pe nevoitorii vieţii duhovniceşti, Sfântul Ioan Scărarul a rezervat blasfemiei un capitol întreg, descriind-o amănunţit şi ajutându-ne să ne ferim de ea. Blasfemia sau hula, ne spune Sfântul, izvorăşte din mândrie:
„Prea necuratei acesteia îi place deseori să ne facă, atunci când ne găsim la sfintele slujbe şi în chiar ceasul înfricoşător al săvârşirii dumnezeieştii Liturghii, să blasfemiem (scil. hulim) pe Domnul şi Sfintele (Taine) care s-au săvârşit.
Ea năvăleşte asupra noastră când stăm la rugăciune, grăind „întru noi oarecari cuvinte foarte ruşinoase şi necuviincioase pentru ca ori să părăsim rugăciunea, ori să cădem în deznădejde. În felul acesta, pe mulţi i-a făcut să înceteze de a se ruga, după cum pe mulţi i-a îndepărtat de la Sfintele Taine; trupurile unora le-a topit cu tristeţea”.
Sfântul Ioan Scărarul ne povăţuieşte să nu ne socotim pe noi înşine pricinuitori ai „gândurilor de hulă”, întrucât „Domnul, care este cunoscător al inimilor noastre, ştie că nu ale noastre sunt acest fel de cuvinte, ci ale vrăjmaşilor noştri”, care voiesc să ne înstrăineze de Dumnezeu şi de Biserica Sa.
Gândurile rele sunt doar începutul războiului diavolului împotriva noastră. Odată semănat în minte, gândul rău se amplifică până când ne duce la făptuirea păcatului şi de acolo la împătimirea propriu-zisă.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 253-255)
