'Ortodoxie și reformă
Ortodoxia stă foarte bine pe picioarele ei de veacuri, nu are nevoie de reformă, omul are nevoie de reformă, de restaurare ... Spun acest lucru observând încăpățânarea apostată a progresiștilor de a face reformă Ortodoxiei, dar nu se au în vedere pe ei înșiși să se reformeze sau dacă au schimbat ceva la ei este tocmai faptul că de atâtea eforturi de revizuire a Ortodoxiei, de reformă și protest față de așezămintele ei, au devenit ei înșiși reformați și protestanți, nu ortodocși învederați...
Unul vorbește de urbanizarea credinței, altul de conservatorismul Bisericii, alții de ecumenizarea dialogului teologal, dar toate aceste forme de "aggiornamento" sunt niște privatizări ale credinței după interese, ambiții și viziuni personale, nu sobornicești... Biserica dezvoltă dimensiunea aceasta înnoitoare prin ceea ce numim în Teologie - Tradiția ei dinamică.
Potrivit acestui aspect dinamic al Tradiției actualizăm, adaptăm, înnoim doar ceea ce vine în întâmpinarea realităților și cerințelor din veacul ce-l traversăm, anume limbajul, dialogul, pastorația, deschiderea interdisciplinară, up-date-ul cultural, tehnic și științific, utilizarea tehnologiilor, în sensul prezenței discursului religios și în spațiile media, virtuale sau laice.
Însă în ceea ce numim aspectul statornic al Tradiției, care cuprinde elemente doctrinare, dogmatice, canonice, liturgice, sacramentale ale Bisericii avem caracterul imuabil al Revelației pe care îl conține și păstrează cu sfințenie Biserica "ca stâlp și temelie a Adevărului" (1 Timotei 3, 15).
Văd cum reformatorii progresiști din Biserică se fundamentează în demersurile lor doar pe propria lor minte și pe pseudo-teologia părelniciilor, nu biblic și patristic. Veți observa în textele lor pompoase, bombastice lingvistic, doar filozofare cu gongorisme și teologhisire fără Duh.
Ei vorbesc de înnoire, de modernizare, de urbanizare în fronda persiflatoare pe care o aduc "conservatorilor", "pravoslavnicilor" din Biserică, dar sunt atât de scolastici în raționalizările sterpe pe care le operează ca argumente "pro domo" tezei lor.
Au devenit un fel de vătafi lexicoizi, niște proprietari fără proprietate ai cuvintelor "filetism", "ortodoxism", "putinism", fără proprietatea denotativă a sensurilor care se vor a descrie o realitate bisericească incongruientă semantic cu acești termeni masacrați de idiosincrazia lor față de această realitate incorect definită... Păi e de o mie de ori mai nobilă haiducia ortopraxilor care iau de la Cel Bogat și dau săracilor, decât iudele din "secta iscarioteanului" care ciuruiesc masele înfometate și însetate de Hristos cu gloanțele etichetărilor plesnind gongoric și mârșav mâinile și gurile celor care-i hrănesc euharistic, liturgic și haric pe cei mulți...
Biserica este și conservatoare, da, creștinii din Biserică sunt și conservatori și pravoslavnici, da, dar în sensul bun al cuvintelor, n-au cum să fie altfel; ei păstrează "credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna"(Iuda1, 3) și aduc slavă lui Dumnezeu pentru "toată darea cea bună și pentru tot darul desăvârșit care de Sus este", iar această moștenire o transmit nealterat generațiile contemporane și viitoare.
Nu-i nimic de obiectat, de criticat pe această secțiune, câtă vreme o împlinesc "cu pace, cu credință și cu frică de Dumnezeu" și cu toată dragostea de Dumnezeu și pentru semenii lor... Mi s-a părut o enormă vanitate și o îndrăzneală fără margini la un exponent al mișcării progresiste, un venetic descălecat pe meleagurile Ortodoxiei românești să purceadă a da lecții de Ortodoxie, ortodocșilor, vorbind de urbanizarea credinței în termeni de adaptare tehnologică, ideologică la cuceririle seculare pe care, Vezi, Doamne, Biserica nu le-a asimilat. E fals! Biserica s-a adaptat și la tehnologii, le folosește din plin, au pătruns și în infrastructura comunicațională a Bisericii.
De asemenea, Biserica s-a și urbanizat, participă la viața cetății deplin, a ieșit dintre ziduri, este deschisă dialogului intelectual, cultural, științific, organizează conferințe cu invitați din toate mediile acadenice, diseminează în urbe, interacționează deplin cu realitatea globală, se adaptează, își reconfigurează reperele pastorale în funcție de noile provocări de pe mapamond, curricula universitară s-a înnoit cu cursuri, masterate și doctorate pe secțiunea misionară, socială, interdisciplinară care să răspundă noilor realități, Biserica este prezentă în Școală, în spitale, în Armată, în penitenciare, în azile, în orfelinate, pe Radio, pe TV, pe Internet, pe rețele de socializare, etc.
Cum să spui atunci că "nu s-a urbanizat" sau că "trebuie să se urbanizeze"? Toată această prezență trebuie însă să se facă cu prudență, cu discernământ, cu înțelepciune, uneori cu discreție, pentru că toată această interferență socială, instituțională cu realitatea, cu societatea include un risc și anume: riscul secularizării, tocmai ceea ce se prefac reformatorii că nu se întâmplă și afirmă mincinos și fariseic că nu trebuie să se întâmple.
Păi nu poți să fii la adăpost de secularizare dacă stai doar pe afară sau dacă lași să pătrundă în interior, în suflete și în Biserică "duhul lumesc", cel care-i mână pe reformatori în toate acțiunile lor. Paradoxul acestui demers reformist este că exponenții curentului secularist din Biserică folosesc Biblia doar ca paravan; ei nu se întemeiază pe Sf. Scriptură și pe Sf. Părinți care înfierează "duhul lumesc", " stricăciunea și păcatul lumii"...
Ei vor să acomodeze "duhul lumii" cu "Duhul Bisericii", duhul secularizării cu Duhul Sfânt care se pogoară înnoitor în Biserică, dar pe "Acela care l-au primit Apostolii la Cincizecime", "pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi", așa cum se roagă preoții la Epicleză, nu pe "acesta" pe care îl avem sau îl primim noi de la lume...', a scris părintele Alin-Cristian Preotu, pe pagina sa de Facebook.
