O minune care a avut loc la începutul lunii decembrie la Mănăstirea Dochiariu din Muntele Athos a fost relatată de un călugăr care a fost martor la acest eveniment. Această întâmplare minunată a fost povestită, de asemenea, și în timpul unui eveniment public la o biserică din Tesalonic.
„În lăcașul Maicii Domnului, la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos, unde starețul mănăstirii, Cuviosul Grigorie, împreună cu obștea cântă zilnic psalmi, fac slujbe de pocăință și se roagă pentru sănătatea și odihna a sute de oameni, unul dintre frații noștri în Hristos s-a rugat în paraclisul ce adăpostește Icoana și a primit har din belșug de la „Grabnic ascultătoarea”, Icoana Maicii Domnului care de bună voie își revarsă grabnic mila ei asupra tuturor celor ce o invocă cu venerație și credință”, anunță site-ul grecesc vimaorthodoxias.gr.
Potrivit unui martor ocular, un tânăr în vârstă de optsprezece ani din orașul Strumica,Macedonia , care suferea grav de bâlbâială, a vizitat Mănăstirea Dochiariu pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic ascultătoare”. Când tânărul, care nu mai vorbise înainte și care scoatea doar sunete neinteligibile, a intrat în mănăstire și a stat lângă „Grabnic ascultătoarea”, icoana făcătoare de minuni, el a început brusc să plângă și să strige în limba sa maternă: „Maică Maria, dă-mi sănătate!”.
Toți aceia care erau cu el și cunoșteau viața tânărului au rămas uimiți. După rugăciunea pe care un călugăr din Dochiariu a citit-o netulburat, tânărul macedonean s-a adresat tuturor celor prezenți care s-au rugat împreună cu el și a spus: „Vă mulțumesc tuturor, acum mă simt foarte bine.”
Acesta este încă un alt exemplu al puterii miraculoase a Preacuratei Fecioare, care, prin icoana ei „Grabnic Ascultătoare” își revarsă harul ei peste mulți credincioși în fiecare zi, în Grecia, dar și în străinătate. Credincioșii se roagă și cheamă ajutorul ei, strigând: „Bucura-te, care ești grabnic ascultătoare, îndeplinind spre folos cererile noastre!”
Traducere și adaptare după pravoslavie.ru de Laurențiu Dumitru, conform Blogului Sfântul Munte Athos
Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”
Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credinţă aleargă la tine!
Căzând la icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale şi cererile noastre cele aduse ţie, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.
Cercetează-ne, preabună, pre noi robii tăi, cu darul tău, şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri.
Izbăveşte, Atotmilostivă Stăpână, toate oraşele, satele și ţara aceasta, de cutremur, de vătămare, de potop, de foc, de sabie şi de alte pedepse vremelnice şi veşnice, şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică.
Şi slobozeşte pre robii tăi (numele) şi mă slobozeşte pre mine robul tău (numele) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.