Un episcop, călătorind prin eparhia lui, a ajuns sâmbătă seara într-un sat. Era prima dată când trecea pe acolo. Primarul satului l-a omenit şi la puţin timp, episcopul a cerut să-l vadă pe preot.

– Este la câmp, încă nu s-a întors, i-au spus.

După un timp, s-a arătat şi preotul, îmbrăcat în haine de muncă, nu prea frumoase la înfăţişare. Episcopul n-a fost mulţumit, căci ţinea mult ca preoţii să fie mai îngrijiţi.

A doua zi era duminică şi preotul s-a pregătit pentru Sfanta Liturghie. Episcopul care asista, l-a urmărit l-a început din scaunul arhieresc, apoi din Sfântul Altar. Cu siguranţă, trebuia să găsească ceva greşeli la acel preot ţărănoi.

Lucru minunat însă: din momentul în care a rostit „Binecuvântată este Împărăţia”, şi până la sfârşit, pe preot l-a acoperit o lumină cerească, care-l încălzea şi-l lumina în întregime, fără să-l ardă! După ce a împărţit anafura creştinilor satului, preotul a intrat în Sfantul Altar.

Episcopul s-a apropiat de el, a căzut în genunchi şi i-a cerut iertare pentru că-l judecase şi l-a rugat să-l binecuvânteze. Preotul acela simplu, a rămas uluit şi i-a zis:

– Cum este cu putinţă ca cel mai mare să fie binecuvântat de cel mai mic? Binecuvântează-mă, tu, Stăpâne! -Nu pot să binecuvântez pe cel care, atunci când slujeşte stă întru lumina dumnezeiască necreată.

Cel mai slab se binecuvântează de cel mai tare, i-a răspuns episcopul. Atunci preotul l-a întrebat: – Există, oare, Preasfinţite, episcop sau preot care slujeşte Sfânta Liturghie şi să nu fie înconjurat de lumina cerească?

Aceasta era mirarea acelui părinte simplu! Ce să răspundă epsicopul acelui preot care privea într-un mod firesc lucrurile mai presus de fire?! De aceea, s-a minunat de curăţia, smerenia şi sfinţenia acelui preot de sat şi a pleact de acolo folosit şi mai învăţat.

Părintele Stefanos Anagnostopoulos Extras din ”Explicarea Dumnezeiestii Liturghii”, Ed. Bizantina 2005, pag. 89-90