'Supărăcioșii...

Specia asta ar putea fi denumită omul-mimoză. Extrem de vulnerabili, ultra, mega sensibiloși... La orice intemperie, la orice cuvânt vijelios, la orice zgomot, devin retractili...

Sunt cei care se supără din orice și adesea și fără motiv... Este și un semn de slăbiciune sufletească, de lipsă de virtute, pentru că virtutea îți dă tărie de caracter, nu vulnerabilitate...

Sunt de două feluri supărăcioșii: Cei extrem de sensibili și Cei lipsiți total de sensibilitate... Și unii, și alții se supără ușor... Unii așa s-au născut: supărați și supărăcioși...

"Supărăciunea" este o boală, dar și o patimă... A sta supărat este un păcat... Nu e păcat că te superi la un moment dat; pe toți ne supără lucruri, situații, persoane...

A sta supărat...e o problemă, a rămâne supărat... Domnul zice în Scriptură: "Să nu apună soarele asupra mâniei voastre" (Efeseni 4, 26), asupra supărării voastre, aș adăuga...căci supărarea este o formă de mânie, de neiertare ...

"Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos." (Efeseni 4, 31-32) Supărarea este, de fapt, "A ține minte răul", cum spun Părinții Bisericii.

Deși, adesea, acest rău este o fantasmă, o închipuire, o impresie înșelătoare, un rău aparent sau un fleac transformat într-o hiperbolă a dramatizării... Este și o predispoziție de a se victimiza sau de a căuta vinovați întotdeauna în altă parte...

Este și boală pentru că devine contagioasă; nu doar unul bolește, ci molipsește și pe altul care e sănătos. Se ia ca râia, se transmite și dă turbare, apoi cei contaminați se manifestă ca o haită de turbați, de supărăcioși care și-au ieșit din minți...

De ce am zis boală și patimă? Pentru că aceștia preferă să rămână supărați, se complac în starea de supărăciune, cochetează cu supărarea, se hrănesc cu ea, o mestecă, o înghit, o recurgitează și iar o mestecă... Și patimă...deoarece le place supărarea, o râvnesc cu voluptate, scormonesc și caută motive și pricini de supărare, alimentând negativitatea ei cu dorința nestrămutată de a rămâne supărați sau de a se răzbuna ...

De fapt sunt persoane lipsite de dragoste, de smerenie, incapabili să ierte, fără o necesară și minimă anduranță la tot ceea ce viața, oamenii, societatea le aduce în față ca provocări...

Nu sunt pregătiți să dea piept cu greul, cu ispitele, cu opiniile diferite, cu criticile, cu indezirabilul vieții... Din păcate nici cu adevărul... Cei mai mulți sunt deranjați de adevăr, se supără pe Adevăr...

Cum să te supere Adevărul dacă ești de bună credință!? Uneori, Adevărul este ca o adiere de vânt, o mângâiere pentru suflet, pentru minte... Alteori este ca un trăznet, ca un tunet, ca un cuvânt vijelios...

E mai prieten cel care îți spune un adevăr, fie și incomod, decât unul care te minte frumos ca un lingușitor... Adevărul nu întotdeauna măgulește și alină, ci poate provoca și rană, dar o rană care vindecă alte răni mai mari... Cuvintele tămăduitoare pot fi și leacuri amare, cum este, de exemplu dojana...

Dar dojana nu e biciul unui tiran, nu e bâta unui răufăcător; poate fi cuvântul mamei, a tatălui, a duhovnicului, care toți sunt bine intenționați și vor să trezească, să îndrepteze, să învețe, să înțelepțească pe fiu, pe fiică...

Asta nu-i agresivitate, violență domestică, răutate sau mânie... Tocmai asta-i puterea de Sus a cuvântului că el devine daltă, nu ciomag... și sculptează piatra... Dar, probabil, uneori "suspină" și piatra, sub loviturile de daltă, pentru că o transformă în ceva frumos... "Omul nou", renăscut în Hristos suferă durerile facerii...', a scris părintele Alin Cristian Preotu, pe pagina sa de Facebook.