'Maria Egipteanca - o fetiță de o frumusețe nespusă. A dorit un singur lucru: să fie iubită de cineva. Dar toți au batjocorit-o. A vrut un suflet cald, și toți au considerat-o o bucată de carne.
Vândută, vânturată de valurile vieții, măcelărită de furia spurcată a acestei vieți, folosită ca o marfă, pusă pe tarabă. A ajuns o groapă de gunoi a idealurilor ei, un lupanar umblător, o umbră blestemată ca frumusețea să-i fie mormânt. O frumusețe spurcată de urâțenia acestei lumi.
Cineva o cheamă la Ierusalim, un nu știu abia înfiorat, un magnet de dorință, altceva decât toate dorințele și plăcerile de nimfomană, un suspin mut, ceva care putea schimba din temelii o viață spurcată în curvie și fărădelegi.
Acolo o întâlnește pe Fecioara dumnezeiască, căreia îi purta numele cu nevrednicie. Acolo era mama ei care plânsese necuprins văzând-o bălăcărită în noroi. Și ceva se schimbă. Un cutremur devastator îi sfărâmă ființa, îi frânge mintea și i-o zidește din nou.
Zdrobită de durere, Maria omoară lumea din ea, se transformă din amforă a desfrânării în izvor preacurat de lacrimi, înnebunește de dor de Mirele ceresc după ce spurcase mulți tineri, zgârie cu ghearele piatra inimii ei, destramă vălurile deșertăciunii, preschimbă trupul din pradă a întunericului în sfeșnic.
Pornește în pustie, devine mirare a îngerilor, cade la pământ și udă deșertul cu lacrimile care-i țâșnesc din toată ființa, și-l umple de florile pocăinței. Se înalță de la pământ la rugăciune, ucide amintirile drăcești, cu o înverșunare cum numai femeile pot avea, suferă îngrozitor de căldură și de frig, omoară mintea plină de îndulcirile cărnii.
Ce minune de om! Ce frumusețe de negrăit! Ce potir al fecioriei face Dumnezeu prin milostivire dintr-o strachină de necurăție. Să luăm aminte!', a scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.
Sfânta Maria Egipteanca
Sfânta Maria Egipteanca s-a născut în Egipt, la mijlocul veacului al IV-lea.
Viaţa sa a fost scrisă de patriarhul Ierusalimului, Sofronie (634-638), acesta primise povestirea despre Sfânta Maria Egipteanca nescrisă, fiind păstrată de la o generaţie la alta de monahi, din auzite, spre învăţătură.
"Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea de loc", spune patriarhul Sofronie: "Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul. Deoarece aceia, cugetând la neputinţa firii omeneşti, socotesc că sunt cu neputinţă cele ce grăiesc despre oameni, ca lucruri preaslăvite".
Conform celor scrise de patriarhului Sofronie, un monah dintr-o mănăstire din Palestina, pe nume Zosima, dorind să cunoască viaţa părinţilor pustiei din preajma Iordanului, a mers până dincolo de Iordan, unde, în pustia cea mai adâncă, a întâlnit-o pe Sfânta Cuvioasă Maria.
Din spusele ei, cuviosul Zosima a aflat ce fel de viaţă a avut, cum din tinereţe a avut o viaţă desfrânată în oraşul Alexandria.
În această stare s-a aflat până în momentul în care a ajuns din Egipt la Ierusalim, împreună cu un numeros grup de credincioşi care doreau să se închine Sfintei Cruci. Aici o putere nevăzută a oprit-o la uşa Sfintei Bisericii, nu putea să intre nicicum, toţi ceilalţi închinători cu care se amesteca intrau în Biserică, numai ea era ţinută în prag.
"Fiind în ruşine şi în deznădăjduire, m-am depărtat şi stam într-un colţ al pridvorului bisericii. Abia în urmă mi-am venit în simţire şi am înţeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viaţă al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înţelegerii celei mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufleteşti, arătându-mi că tina faptelor mele îmi opreşte intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui şi a mă bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii mele", spunea Sfânta Maria. (Vieţile Sfinţilor)
Ţintind icoana Maicii Domnului, care se afla la intrarea în Biserică, s-a rugat "cu ochii şi cu mintea fără de abatere privind" să o ajute să se mântuiască. Apoi a luat trei pâini şi a trecut Iordanul.
A petrecut 47 de ani în pustiu, s-a hrănit cu verdeţuri crude şi a rămas goală în arşiţa soarelui, căci în scurtă vreme hainele i s-au zdrenţuit.
Prin această pocăinţă şi nevoinţă a căpătat haruri extraordinare, căci a fost văzută de monahul Zosima cum era înălţată de la pământ în timpul rugăciunii, iar apa Iordanului o trecea pe deasupra. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor").