Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)
Sfinţii 40 de Mucenici sunt mult cinstiţi şi pomeniţi în România, spune arhimandritul Cleopa Ilie ("Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, 1996).
În această zi, credincioşii aduc la biserică 40 de colăcei în forma cifrei 8, după numărul Sfinţilor 40 de Mucenici, care se cheamă popular "sfinţi", "mucenici".
Ce simbolizează acești 40 de colăcei împletiți în forma cifrei 8
"Să ştiţi că aceşti 40 de colăcei împletiţi simbolizează cele 40 de cununi care le-au luat din cer pentru credinţa şi răbdarea lor. Sunt făcuţi din pâine dulce şi în formă de 8, pentru că acest semn simbolizează veşnicia şi dulceaţa vieţii veşnice din ceruri", arată părintele Cleopa.
Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În anul 320, aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor.
Minunea celor 40 de cununi strălucitoare care s-au pogorât asupra lor
Refuzând, au fost întemnițați mai multe zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri.
După 7 zile Sfinţii au fost scoşi din temniţă şi aduşi la judecata nedreaptă. Pe cale, fericitul Chirion fiind mai tare în credinţă îi sfătuia pe prietenii săi, zicând:
"Fraţilor, să nu ne temem! Oare nu ne-a ajutat Dumnezeu în războaie, când îl chemam şi îi biruiam pe vrăjmaşi care erau atât de mulţi? Dar acum numai trei s-au ridicat asupra noastră: Satana, Liciniu şi Agricolae, eparhii Armeniei, sau mai bine zis numai satana, vrăjmaşul nostru cel nevăzut. Oare unul singur va putea să ne biruiască pe noi patruzeci? Să nu fie!".
'Noi suntem ostaşii lui Hristos şi suntem gata să murim pentru El'
I-a întrebat eparhul dacă se leapădă de Hristos pentu a se jertfi idolilor. Dar ei nici n-au vrut să audă. Apoi le-au promis dregătorii şi averi, numai să împlinească porunca împăratului. Ei însă strigau într-un glas: 'Noi suntem ostaşii lui Hristos şi suntem gata să murim pentru El. Iar averile şi cinstea împăratului nu ne trebuie, căci aşteptăm răsplata vieţii viitoare".
Atunci eparhul a poruncit să-i bată cu pietre şi să-i arunce din nou în temniţă. A doua zi Sfinţii 40 de Mucenici au fost scoşi din nou la judecată. Ei însă au răspuns eparhului într-un glas:
"Făceţi-ne orice voiţi, că noi suntem creştini şi nu ne vom închina idolilor!". În aceea zi eparhul a dat sentinţă de moarte pentru cei 40 de militari şi anume să fie dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi în lacul Sevastiei din apropiere, ca să moară de frig, fiind iarnă şi ger.
În cele din urmă, au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un soldat.
În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.
Numele Sfinților 40 de Mucenici
Numele Sfinților 40 de Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Acatistul Sfinților 40 de Mucenici
,,Îngerii din cer cu cununi de cinste s-au arătat sufletelor voastre cele neveștejite de durerea trupului, că suferind răbdați asprimea gerului, ca și tinerii evrei care oarecând văpaia focului privind, cântau: pe Domnul lucrurile lăudați-L și preaînălțați-L întru toți vecii! Pentru aceasta și noi cântăm așa:
Bucură-te, turmă a adevăratului Păstor; Bucură-te, că prin ale lui învățături ai aflat mântuirea; Bucură-te, că printr-Însul ți s-au deschis ușile raiului; Bucură-te, că ai dobândit viața cea nemuritoare; Bucură-te, că ai defăimat făgăduințele barbarilor; Bucură-te, că te-ai lepădat de cinstea celor necredincioși; Bucură-te, în suferință cu totul nestrămutată;
Bucură-te, în biruință multora neasemănată; Bucură-te, în lupte desăvârșit nerușinată; Bucură-te, în ispite fără preget neplecată; Bucură-te, că în chinuri ai stat neîntristată; Bucură-te, vistieria lui Hristos cea nedeșartă; Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!"